Cu ocazia Zilei Limbii Române, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor va organiza pe 27 august 2017, la Cetatea Albă, un concert extraordinar al formației Zdob și Zdub, din Republica Moldova.
Programul va curpinde și reprezentații folclorice autentice ce vor fi susținute de ansambluri populare românești din Sudul Basarabiei (Regiunea Odesa, Ucraina).
Evenimentul va fi unul de anvergură pentru comunitatea romanească din regiune și pentru spațiul respectiv. Proiectul este organizat în parteneriat cu Consulatul General al României la Odesa și vizează promovarea identității culturale pe care comunitatea istorică românească din Sudul Basarabiei o împărtășește cu România și Republica Moldova.
Evenimentul va începe la orele 16:00, la scena din interiorul cetății. Institutul Cultural Român