Blog

  • 29
    oct
    2018


    Te simți singur/singură în jungla urbană ?
    Dansează! 
    N-ai prieten/prietenă?
    Dansează! 
    Ți-ai păstrat sufletul de copil și îți plac desenele animate chiar și la maturitate?
    DANSEAZĂ! Căci Zdob și Zdub revin cu un videoclip nou nouț - OMUL-LILIAC! #OmulLiliac
    Și tu poți să fii Omul-Liliac! 
    Piesa Omul-Liliac a fost compusă de Zdubi în timpul vacanței creative din munții Oituz (jud. Covasna). Ideea piesei a venit, ca de obicei, din viața reală. La Oituz, Zdubii au făcut cunoștință cu un om care și-a făcut o casă în inima munților pentru a duce un mod de viață retras de agitatia urbană. Recent a fost părăsit de prietena sa și unica ființă vie care îi ține companie este un liliac, care s-a cuibărit în casa omului. Având un stil de viață ascet, departe, în vârful muntelui, prototipul personajului Omul-Liliac nu pierde bucuria vieții, optimismul și speranța de a-și regăsi dragostea. Dar, până atunci, deviza sa rămâne: "Dansează indiferent ce s-ar întâmpla!".
    Zdob și Zdub: "Atât melodia, cât și textul noului nostru single, au o doză puternică de umor. Umorul și veselia au fost mereu o parte indispensabilă a creației noastre. Noi vrem să dansăm! Dansul e cea mai bună terapie, fie zi, fie noapte. Vă chemăm și pe voi la dansul Liliacului".
    Videoclipul a fost filmat de Electric Sheep Film și desenat de echipa Mokastudio, Kiev (Ucraina). Regizor Yuriy Motrych. Compozitorul piesei este Mihai Gâncu (chitară / bas ZsZ), iar versurile au fost scrise de Andrei Copoț.
Sus

Categorii

Urmărește-ne pe

Contacte

Management şi Organizarea concertelor
Societatea Muzicală "Cuibul"
str. Burebista, nr.7, Chişinău,
MD-2032, Republica Moldova
Organizarea concertelor:+373 69 120 347
Tel: +373 22 506367, 506366
Tel/fax: +373 22 637622
www.zdob-si-zdub.com
www.cuibul.com
E-mail pentru: Concerte,
Mass-Media, Altele.